Femeile, în decursul perioadei reproductive, pot prezenta în faza luteală tardivă o serie întreagă de manifestări fizice și comportamentale care a primit denumirea de sindrom premenstrual, având un caracter autolimitat în majoritatea cazurilor. O formă exacerbată a acestui sindrom, cu prevalență de 3-5% în populația generală, poate necesita tratament de specialitate psihiatric și se numește afecțiune disforică premenstruală (PMDD – premenstrual dysphoric disorder).
Sindromul premenstrual se manifestă prin apariția următoarelor semne și simptome, cu 7-10 zile înainte de sângerarea menstruală și care se remit la 2-3 zile după:
- depresie, stare de încordare, anxietate, dar și sensibilitate exagerată cu plâns facil,
- somnolență sau insomnie,
- furie nejustificată, exacerbarea stărilor conflictuale,
- scăderea interesului pentru activitățiile uzuale, dificultăți de concentrare, tulburări de memorie,
- letargie, oboseală cronică, lipsă de energie,
- palpitații, oscilații tensionale,
- cefalee, mastodinii sau senzație de tensiune mamară, balonări, acnee, creștere în greutate, dureri articulare și musculare.
O proporție însemnată din cazuri au cicluri menstruale regulate, la cele cu bradimenoree sau tahimenoree, examenul ginecologic și endocrinologic este necesar.
Nu se cunoaște cu exactitate cauza acestui sindrom, dar se discută despre implicația estrogenilor și progestronului și a oscilațiilor lor în decursul ciclului menstrual care poate afecta serotonina (redusă în faza luteală comparativ cu cea foliculară) sau GABA.
Sindromul intermenstrual apare la mijlocul ciclului, odată cu ovulația, fiind mai redus în intensitate și durată, dar cu manifestări similare cu sindromul premenstrual și se poate asocia cu mici sângerări (spoting).