INTRODUCERE
Seleniul este un microelement esential pentru sanatatea umana, care intareste sistemul imunitar activand limfocitele T, (care recunosc viusurile si bacteriile amorsand productia de anticorpi specifici) si macrofagele. Seleniul nu se gaseste in cantitati suficiente in solul Europei si deci al Romaniei, aportul prin alimente fiind insuficient.
Seleniul poate fi disponibil atât în compuși organici (selenometionină și selenocisteină), cât și în compuși anorganici (selenit și selenat). Forma organică are o absorbție mai bună și pare a fi formula preferată pentru suplimentare sau tratament. In starea lui organica, formeaza centrul activ a 25 de selenoprotein-enzime codate de genomul uman. Aceste selenoproteine au rol antiinflamator puternic, spre exemplu glutathione peroxidazan: stopeaza propagarea speciilor reactive de oxigen prin reducerea hidroperoxidarii lipidelor; metabolizeaza hidroperoxizii intermediari care iau nastere in cadrul sintezei eicosanoizilor catalizate de ciclooxigenaze si lipoxigenaze, prevenind productia de leukotriene si prostaglandine proinflamatoare; in special selenoproteinele P au capacitatea de a inactiva peroxinitritii cu un inalt potential distructiv, proveniti in urma reactiei dintre oxidul nitric si superoxid si care depolimerizeaza acidul hialuronic si distrug proteoglicanii. Sursele cele mai bune de seleniu sunt nucile de Brazilia, fructele de mare, tonul, ficatul de vita, carnea de iepure, manzat, ouale, usturoiul, nucile, ciupercile, uleiul de masline si alte suplimente cu seleniu.
Glanda tiroidă este organul cu cele mai mari concentrații de seleniu per gram din toate țesuturile. Familiile specifice de enzime selenoproteinice sunt esențiale pentru funcția imună și catalizează metabolismul hormonului tiroidian și procesele redox în celulele tiroidiene. Studiile controlate randomizate controlate au descoperit că suplimentarea cu seleniu scade nivelul de anticorpi specifici tiroiditei Hashimoto. Nivelul de seleniu din plasmă depinde direct de aportul de seleniu și se corelează bine cu disponibilitatea organică a acestui nutrient.
Mai multe lucrări au sugerat că există dovezi benefice pentru suplimentele cu seleniu, inclusiv scăderea titrelor anticorpilor tiroid peroxidaza, imbunatatind functia de secretie a hormonilor tiroidieni.
Tiroidita cronica autoimuna este astazi considerata cea mai frecventa afectiune endocrina si reprezintă cea mai frecventă cauză de hipotiroidism în zonele cu aport suficient de iod. Afecteaza aproximativ 3% din populaţia adultă, predominant sexul feminin, dar se manifestă şi la copii sau adolescenţi. A fost descrisa pentru prima data in anul 1912 de catre medicul japonez Hakaru Hashimoto.
Tiroidita cronica autoimuna este considerată o afecţiune multifactorială, apărută ca urmare a interacţiunii între factorii genetici, responsabili de susceptibilitatea la apariţa acestei boli şi factorii epigenetici.
Din punct de vedere histologic, tiroida în tiroidita cronia autoimuna prezintă o infiltraţie masivă limfocitară (atât limfocite T cât şi limfocite B) şi plasmocitară care distruge arhitectura foliculară normală. Celulele foliculare sunt mărite şi pot conţine citoplasmă eozinofilă (celule Hürthle) dupa care apare fibroza. Limfocitele B intratiroidiene sunt activate şi au capacitatea de a secreta anticorpi împotriva unor antigene specifice. Principalii antigeni sunt: tireoglobulina, tiroid peroxidaza si receptorul hormonului stimulator tiroidian. Majoritatea pacienţilor cu tiroidita cronica autoimuna au un titru crescut de anticorpi anti-tireoglobulina în fazele incipiente, ulterior aceştia pot dispărea, în schimb anticorpii anti-tiroid peroxidaza sunt prezenţi încă de la debut şi persistă mulţi ani. Ei pot avea un efect citotoxic direct asupra tireocitelor, dar importanţa acestora este redusă comparativ cu citotoxicitatea indusă de limfocitele T. În tiroidita cronica autoimuna predomină limfocitele T helper Th1 CD4+ care prin secreţia de interleukina-2, interferon gamma şi tumor necrosis factor-beta induc distrucţia apoptotică a celulelor tiroidiene. Infecția, stresul, steroizii sexuali, sarcina, aportul de iod și expunerea la radiații se enumera printre posibilii factori precipitanți cunoscuți pentru tiroidita Hashimoto.
Obezitatea a devenit o realitate epidemică, care trebuie controlată prin toate mijloacele, având în vedere consecințele dramatice asupra sănătății individuale și publice. Greutatea normala este controlata de mecanisme homeostazice extrem de complexe, depinzand atat de factori externi, cat si de factori interni. Factorii externi sunt reprezentati de factorii de mediu asupra carora industrializarea si-a lasat amprenta, ducand de la schimbarile globale, inclusiv ale climei, poluarea habitatelor pana la poluarea alimentelor. Pe de alta parte, factorii socio-culturali au evoluat sub influenta globalizarii, a culturilor multietnice, inregistrandu-se o schimbare majora a obiceiurilor alimentare, cu importante modificari negative ale regimului alimentar. Stresul este un factor de risc important in aparitia obezitatii. Sedentarismul se afla in interdependenta cu motilitatea spontana si tonusul muscular bazal, perturband mecanismele de reglare a balantei enrgetice. Alimentele au devenit din ce in ce mai industrializate, mai rafinate, cu densitati calorice tot mai mari, uneori poluate cu aditivi alimentari care actioneaza ca disruptori endocrini stimuland proliferarea adipocitelor si aparitia obezitatii. Factorii interni de reglare a ponderalitatii sunt complexi, fiind atat de natura genetica, dar si epigenetica interactionand puternic cu factorii externi, alimentele si obiceiurile alimentare. Adipocitul are capacitatea de a converti forma inactiva a cortizolului in forma sa activa determinand astfel depunerea grasimii pe abdomen si aparitia obezitatii centrale care poate creste riscul de boli autoimune tiroidiene, diabet si maladii cardiovasculare.
DISCUTII
Tiroidita cronică autoimună este cea mai frecventă boală autoimună organ specifică, caracterizata printr-o agresare a organismului de către propriul său sistem imunitar. Astfel, glanda tiroidă nu mai poate produce suficienţi hormoni, instalându-se hipotiroidismul. Din această cauză se consideră că disfuncția tiroidiană este cauza unei varietăți largi de acuze simptomatice care influențează negativ calitatea vieții. Tiroida este organul cu cele mai mari concentrații de seleniu per gram din toate țesuturile. Seleniul, un nutrient esenţial pentru om, este un oligoelement format din mai mult de două duzini de selenoproteine care au un rol critic în metabolismul hormonilor tiroidieni, reproducere, sinteza ADN-ului și în protejarea organismului de stresul oxidativ şi de infecţii. Cercetarile moderne au raportat ca seleniul este important pentru protectia antioxidanta, iar suplimentele adjuvante cu seleniu pot fi benefice pacientilor cu tiroidita cronica autoimuna in raspunsurile imune . Nivelul plasmatic al seleniului intervine asupra imunoreglarii, esentiala pentru prevenirea raspunsurilor care pot conduce la inflamatie cronica si autoimunitate. Seleniul contribuie la proliferarea celulelor T iar deficitul de seleniu este asociat cu markerii Th2.
Multe studii clinice au raportat importanta suplimentarii cu seleniu in descresterea anticorpilor anti-tiroid peroxidaza, atat dupa 6 luni de administrare a suplimentelor cu seleniu, cat si dupa 12 luni de administrare a seleniului. Studiul nostru desfasurat pe o perioada de 18 luni pe 109 pacienti nou diagnosticati cu tiroidita cronica autoimuna, a relevat faptul ca suplimentarea cu seleniu timp de 6 luni in doza de 200 ug/zi a redus semnificativ titrul anticorpilor anti-troid peroxidaza. Pe perioada administrarii seleniului, nu s-au raportat efecte adverse. Astfel, rezultatele obtinute de noi sunt in concordanta cu metaanalizele care sustin suplimentarea cu seleniu.
Mai multe studii clinice au studiat o posibila legatura intre functia tiroidiana si obezitate, raportand cresterea nivelului hormonului tireostimulator ca fiind o consecinta a resetarii tiroidei ca raspuns la cresterea ponderala, adica o valoare crescuta a hormonului tireostimulator la o persoana obeza nu semnifica un hipotiroidism adevarat.
Mai multe cercetari au raportat corelatii pozitive intre obezitate si nivelul hormonului tireostimulator sau intre hormonului tireostimulator si indicele de masa corporala, prin actiunea directa a acestui hormon asupra adipogenezei prin interventia leptinei sau prin stimularea diferentierii preadipocitelor. In studiul nostru, 73 de participanti au prezentat supraponderalitate sau obezitate, iar 78 de pacienti au prezentat hipotiroidie, acestia avand valori mai mari ale anticorpilor anti-tiroid peroxidaza fata de pacientii care au prezentat un status tiroidian normal si un indice de masa corporala normal. Un rol important in relatia dintre obezitate si tiroidita cronica autoimuna, este atribuit leptinei, prin acest hormon obezitatea este implicata in cresterea riscului de autoimunitate tiroidina.
CONCLUZII
Stilul de viata s-a modificat, stresul a crescut, indeosebi cel emotional, iar sedentarismul a devenit o trasatura definitorie a societatii moderne, toate acestea conducand la crestere ponderala. Dezechilibrarea mecanismului fragil al homeostaziei ponderale antreneaza perturbari globale asupra sanatatii, tulburari endocrine, dar si psiho-comportamnetale. Tesutul adipos are proprietati de autoreglare si controleaza prin intermediul hipotalamulsului, cantitatea de alimente ingerate si metabolismul. Hormonii si compusii inflamatori secretati de adipocit trec din tesutul gras in torentul sanguin, fiind transportati in tot organismul, producand efecte adverse asupra creierului, ficatului, sistemului cardiovascular, sistemului musculoscheletal. Cu cat creste masa tesutului adipos, cu atat acesta secreta cantitati mai mari de leptina, care este implicata in procesul tiroidian autoimun, cu cresterea titrului anticorpilor anti-tiroid peroxidaza. Leptina codificată de gena ob este o proteină sintetizată şi secretată atât în adipocitul alb, cât şi în cel brun. În cantităţi mici se secretă şi în muşchiul scheletic, glandele fundice gastrice şi placentă. Se comportă ca un hormon al saţietăţii acţionând în reglarea apetitului, printr-un retrocontrol asupra receptorilor situaţi la nivelul neuronilor din hipotalamus, scăzând aportul alimentar şi crescând consumul energetic. Leptina creşte în supraalimentare (la obezi) şi scade în post, în paralel cu insulina. La persoanele supraponderale si obeze nu apare senzatia de satietate iar oprirea consumului de alimente, ducand astfel catre rezistenta la leptina. Există interacţiuni complexe între leptină şi insulină, iar în obezitate este implicată în inducerea insulinorezistenţei. Pe lângă rolul în reglarea balanţei energetice, leptina mai este implicată în diferenţierea celulelor hematopoietice, reglarea funcţiei imune, iniţierea dezvoltării pubertare, menţinerea funcţiei reproductive, reglarea procesului de creştere.
In concluzie, in studiul nostru am demonstrat eficacitatea administrarii suplimentelor cu seleniu, in doza de 200 micrograme pe zi, timp de 6 luni, la pacientii afectati de tiroidita cronica autoimuna, atat la cei care urmeaza substitutie cu levotiroxina, dar si la cei cu functie tiroidiana normala, precum si importanta obezitatatii in inducerea autoimunitatii tiroidiene.