Hiponatremia reprezintă scăderea concentraţiei plasmatice a sodiului sub 135 mmol/l. Hiponatremia este o perturbare electrolitică frecventă dar cu multiple forme de manifestare. Frecvenţa sa creşte odată cu vârsta. Riscul mai mare la persoanele în vârstă este legat de existenţa bolilor cronice şi de consumul cronic de medicamente.
Incidenţa hiponatremiei în spitale este evaluată la aproximativ 1%, ajungând la 30% în secţiile de terapie intensivă. Pacienţii spitalizaţi care au hiponatremie prezintă şi o rată mai mare a mortalităţii, apropiindu-se de 40% la bolnavii cu afecţiuni grave.
Ca pondere a severităţii hiponatremiei se apreciază ca 1% au forma acută simptomatică, 4% forma acută asimptomatică, 15-20% forma cronică simptomatică şi 75-80% forma cronică asimptomatică.
Simptomatologia clinică a hiponatremiei este determinată deopotrivă de severitatea şi de rapiditatea scăderii concentraţiei sodiului. Pacienţii cu hiponatremie minoră (între 130 şi 135 mmol/1) sunt în general asimptomatici, în hiponatremia moderată (125-130 mmol/l) apar greaţa şi vărsăturile, iar în forma sevră (sub 115-125 mmol/l) apar cefaleea, confuzia, anorexia. Hiponatremia severă cu instalare rapidă determină leziuni cerebrale, comă, stop respirator.
În general, hiponatremia este clasificată în funcţie de tonicitatea serului în izotonică, hipotonică sau hipertonică, cea mai frecventă şi asociată cu boli severe fiind cea hipotonică.
Simptomele dominante în hiponatremie sunt neurologice şi sunt determinate de severitatea hiponatriemiei dar, mai ales de rapiditatea instalării acesteia. Perturbările metabolice asociate (acidoză, hipoxie) agravează de obicei simptomatologia.
Hiponatremia acută se poate asocia cu leziuni cerebrale ireversibile şi poate surveni chiar exitus, ceea ce impune intervenţia terapeutică rapidă şi viguroasă. Hiponatremia cronică simptomatică poate să se asocieze cu o creştere a morbidităţii prin ea însăşi sau în cazul unei creşterei rapide a sodiului în sânge.