Hipernatremia, O Urgență Endocrină

Homeostazia sodiului este strict controlată prin reglarea concentrării urinei şi, ca răspuns la aceasta, a aportului de lichide (senzaţia de sete). Hipernatremia apare atunci când senzaţia de sete lipseşte şi/sau accesul la apă este limitat şi se asociază cu o rată crescută de mortalitate (40-60%).
Hipernatremia este definită prin creşterea concentraţiei de sodiu peste 145 mmol/L fiind determinată de un deficit de apă faţă de totalul de electroliţi.
În general hipernatremia apare la persoane cu boli severe, în condiţii de spitalizare în terapie intensivă. Când apare în afara spitalizării persoanele afectate sunt de obicei vârstnicii (mai ales pe vreme caniculară sau legat de o infecţie acută), sugarii şi bolnavii psihici. La toate categoriile de pacienţi hipernatremia apare din cauza lipsei senzaţiei de sete sau a aportului de apă asociate cu pierderi excesive de lichide.
În Statele Unite incidenţa pacienţilor spitalizaţi cu hipernatremie a fost evaluată la 0,3-5,5%. Incidenţa la internare este foarte scăzută, înjur de 1%, peste 60% din cazurile de hipernatremie aparând în perioada internării.
Prevalenţa este mult mai mare în secţiile de terapie intensivă. O incidenţă de aproximativ 2% a fost raportată la persoanele vârstnice dizabilitate şi la sugarii hrăniţi la sân. Distribuţia pe sexe este practic egală.
Mortalitatea acestor pacienţi este de cca 2 ori mai mare decât a celor cu sodiu normal. Un recent studiu retrospectiv pc 8240 pacienţi identifică 15% din cei cu hipernatremie dobândită (la mai mult de 24 de ore de la internare), majoritatea (11%) formă uşoară şi 4% cu formă medie sau severă.
Homeostazia sodiului este rezultatul echilibrului între aportul de apă şi pierderile renale (în primul rând), respiratorii, cutanate şi gastro-intestinale. La indivizii normali creşterea osmolalităţii plasmatice peste un anumit prag stimulează setea, determinând ingestia de apă, ceea ce corectează rapid statusul hipernatremic. Mecanismul este prezent chiar şi în afecţiuni caracterizate prin incapacitatea concentrării urinii (diabet insipid), în care volumul urinar crescut este compensat de ingestia corespunzătoare de lichide, ceea ce împiedică apariţia hipernatremiei.
În mod normal apa totală din corp (total body water) este distribuită într-un procentaj de aproximativ 40% în sectorul extraeelular şi 60% intracelular.
Hipernatremia se clasifică în funcţie de factorul cauzal implicat: hipovolemică (hipodipsică), hipervolemică sau creşterea pierderii de apă liberă.

Toate aceste informaţii au ca scop educarea pacienţilor, întrucât aceasta reprezintă o componentă integrată a procesului de tratament și îngrijire. Cu toate acestea diagnosticul şi paşii următori vor fi stabiliţi de către medic, motiv pentru care vă invit să faceţi o programare AICI

Sharing Is Caring, Choose Your Platform!