Criza Addisoniană, O Urgență Endocrină

Prima descriere a insuficienţei corticosuprarenaliene a fost realizată de Thomas Addison în 1855. în anii ‘50, înainte de introducerea substituţiei glucocorticoide rata de supravieţuire era de aproximativ 20%, ulterior s-a considerat că a devenit similară cu cea a populaţiei generale, însă un studiu suedez recent a identificat un risc relativ de deces cel puțin 2 ori mai mare decît în populaţia generală.

Insuficienţa corticosuprarenaliană acută, consecinţa secreţiei inadecvate de gluco- şi mineralocorticoizi se manifestă cel mai frecvent prin colaps, pierdere de sare şi hipoglicemie.

Boala Addison are o prevalenţă estimată la 93-140/milion şi o incidenţă de 4,7-6,2/milion. Până în anii ‘40 etiologia insuficienţei corticosuprarenaliene(CSR) primare a fost predominant tuberculoasă, ulterior pe primul loc (cca 80% din cazuri) aflându-se etiologia autoimună.

Există o preponderenţă feminină: raportul bărbaţi/femei este 1,2/1 în forma tuberculoasă şi 2,6-3/1 în forma autoirnună iar 60-70% din cazuri sunt diagnosticate între 30-50 ani.

25% din insuficienţele corticosuprarenaliene primare nu sunt diagnosticate până la criză. Incidenţa reală a acesteia nu este cunoscută.

Insuficiența corticosuprarenaliană acută poate fi primară datorată distrugerii morfologice şi funcţionale a cortexului suprarenalian sau secundară/terţiară, datorită disfuncţiei hipofizare, respectiv hipotalamice.

Afectarea primară interesează în general tot cortexul, antrenând un deficit secretor nu doar al glucocorticoizilor ci şi al mineralocorlicoizilor şi al sexoizilor suprarenalieni. Din această cauză manifestările clinice sunt mai severe şi, uneori, întrucât instalarea insuficienţei CSR primare este insidioasă, debutul aparent să se facă printr-o criză addisoniană. La un pacient cunoscut, criza adrenală apare în urma unor afecţiuni severe pe fondul unei substituţii inadecvate fie subdozaj, fie lipsa de adaptare a dozei la condiţiile de stres.

Insuficienţa CSR secundară afectează preponderent glucocorticoizii. Persistenţa secreţiei de mineralocorticoizi face criza acută mai puţin probabilă. Există numeroase clasificări ale insuficienţei corticosuprarenaliene acute, unele mergând pe mecasnismele etiopatogenice, altele pornind de la tipurile de deficit corticosuprarenalian.

Sharing Is Caring, Choose Your Platform!